Suntem mutați la căsuță de aproape doi ani și până acum am făcut de toate, mai puțin baia. Vorbeam recent cu niște prieteni mutați și ei la țară și ziceau: ei, de știam cât de multe poate să schimbe o baie, ne apucam întâi de amenajarea ei. Ei, la noi, doar acum i-a venit vremea.
În acest articol, vei afla cum am construit o baie, din materiale naturale, ce pași am urmat, de unde și ce am achiziționat și bineînțeles, vei vedea rezultatul final.
Pentru context, căsuța noastră are 95 de ani, are 3 camere, este clădită din chirpici, pe schelet de lemn, și nu are fundație.
Dar hai să întrăm în detaliile tehnice, care sunt mai importante.
Aici avem pașii pe scurt, pe care apoi o să îi detaliem:
Montaj țevi și canalizare
Turnat beton natural
Ridicat pereți baie
Tencuit și văruit pereți baie
Montaj lemn în jurul căzii
Montaj marmură pe jos
Montaj obiecte sanitare
Mobilier și decor
Să o luăm cu începutul.
1. Montat țevi și canalizare
În vara lui 2023 am podit toată casa, iar în camera din mijloc, am lăsat loc pentru baie.
Înainte să ne apucăm de montat dușumeaua, după nivelarea solului (manual), s-au montat țevile de apă caldă ce urmau să fie racordate la încălzirea centralizată, iar în baie s-au montat scurgerile și conductele de apă pentru viitoarele obiecte sanitare.
În acest pas s-au folosit tehnici sau materiale speciale, iar orice instalator priceput poate să facă asta.

Ca să pun în perspectivă, spațiul nepodit ce se vede în poză are o suprafață de aproximativ 6mp.
2. Turnat beton natural
Deoarece ne-am dorit să lucrăm cu materiale cât mai naturale, dar și pentru faptul că pereții casei de pământ ar fi absorbit umezeala unui beton din comerț, am decis să mergem pe varianta de beton natural, compus din var hidraulic natural.
Vă las aici rețeta pe care am urmat-o, dar luați în calcul că rețeta este personalizată pentru suprafața și nevoile băii noastre.
Ca și orice alt timp de beton, trebuie luat în calcul faptul că materialele vor lucra în timp, în special acesta. Astfel, pentru a feri atât betonul de crăpături, cât și pereții viitoarei băi, s-a instalat de jur împrejur bandă perimetrală.
De asemenea, sub beton, s-a așezat folie de iaz, pentru a rupe capilaritatea cu pământul de dedesubt.
3. Ridicat pereți baie
Apoi, am început să ridicăm pereții de la baie. Pentru peretele din față am folosit cărămizi arse, pline, reciclate de pe proprietatea noastră și a altora, iar pentru peretele din lateral (cel mai scurt), am folosit cărămizi nearse - chirpic.
Cărămizile au fost așezate pe buiandrugi de cărămidă, ce au fost așezați cu atenție sub nivelul podelei, în șanțuri de pământ, pe substrat de nisip fin, bătătorit.
Astfel, am asigurat planeitate și stabilitate.
Rândul de buiandrug protejează restul rândurilor de cărămidă de eventualul contact cu un sol umed (deși, în condiții optime, solul de sub casă nu ar trebui să rețină umezeală).
Apoi, s-a început clădirea pereților, rând cu rând.
Pentru peretele de cărămidă arsă, am folosit mortar pentru zidire, iar pentru cel de cărămidă nearsă am folosit tencuială de lut de la Caminota.
La fiecare rând, între mortar/cărămidă și perete s-a bătut un cui imens, pentru o mai mare stabilitate a peretelui.
4. Tencuit și văruit pereți baie
În continuare, peretele de cărămidă arsă a fost văruit cu var special- am preferat acest efect, iar cel de cărămidă nearsă a fost tencuit și finisat, tot cu produse pe bază de lut și nisip, de la Caminota și văruit cu Biocalce.

Pentru a aplica tencuiala pe peretele de cărămizi nearse, am introdus între straturi și o plasă de iută, cu rol de ridicare a rezistenței lutului.
După două straturi de tencuială, s-a dat o mână de finisaj și s-a așteptat câteva zile până ne-am asigurat că totul este uscat.
Ulterior, am aplicat același var de la Biocalce, pentru a conferi un reglaj de umiditate băii. Varul este de asemenea și antiseptic.

5. Montaj lemn în jurul căzii
Nu știu cum și de ce, s-a întipărit în mintea omului modern că o baie trebuie să fie obligatoriu îmbrăcată în faianță. Indiferent că este în zona căzii/dușului sau nu.
După cum v-am obișnuit deja, nouă ne place să facem lucrurile altfel.
Așa că am apelat la profesioniștii de la Enipau care ne-au ghidat în alegerea unor lambriuri speciale, finisate și tratate pentru exterior.
Am dorit ca baia noastră micuță să ne ofere o experiență senzorială de fiecare dată când o folosim, aducându-ne mai aproape de natură.
Astfel, am ales nuanța M1, și am montan cu atenție plăcile pe pereți, mai exact pe câte 3 bucăți de lemn tratat hidrofobic, pentru a asigura un plus de ventilație și protecție pereților.

Acum că am montat lemnul iar pereții noștri sunt uscați, putem trece la următorul pas - podeaua de marmură.
6. Montaj marmură pe jos
Nu, nu suntem niște bogătași, știu că asta reiese de fiecare dată când vorbim de piatră naturală. Am primit de mult niște plăci de marmură care cred ca sunt mai degrabă rebuturi sau resturi dintr-o lucrare mai amplă. Ce este important de reținut este că plăcile de marmură nu sunt egale, nici în suprafață, nici în grosime. Asta ne-a dat puține bătăi de cap de la început.
Marmura a fost curățată cu săpun și apă, apoi am făcut un puzzle să vedem cum se așează, după care am început aplicarea cu adeziv - tot un adeziv special pentru piatră naturală, de la Kerakoll. După uscare, am aplicat kitul de rosturi și plintele de marmură pe pereți.
Apoi, am spălat bine marmura și am folosit un sealer special pe post de tratament hidrofob si oleofob. Adică, să nu mai intre apa și grăsimile în porii ei.
Odată montată marmura, am putut trece la următorul pas - montarea obiectelor sanitare.
7. Montaj obiecte sanitare
Ne-am dorit mult să avem o cadă, motiv pentru care dimensiunile băii au fost de la început adaptate după ea. Primisem cu un an înainte"de căpătat" o cadă veche, de fontă iar planul nostru de la început, a fost recondiționarea și montarea ei în baie.
Însă, orice alt obiect vechi, a necesitat câteva îmbunătățiri:
tratament anti-rugina
instalare picioare personalizate
Aici am avut parte de ajutorul unui vecin priceput, care a sudat picioarele vănii astfel încât instalatorul să le poată regla înălțimea, pentru a le da căderea necesară unei bune funcționări.
Odată rezolvate aceste aspecte, am putut monta vana, chiuveta (reciclată și ea) și bateriile de robineți.
Fiecare aspect a avut peripețiile lui, motiv pentru care puteți urmări tot procesul în video-urile de pe Youtube.
8. Mobilier și decor
Ultimii pași, pentru a ne bucura de o baie funcțională și plăcută sunt obiectele de mobilier și decor. Fără multe descrieri, vă las câteva poze în care se pot observa: masca de chiuvetă, recondiționată dintr-un suport de aragaz vechi și care deși este provizorie, ne oferă multă satisfacție vizuală, covorul de bumbac și raftul "floating shelf" făcut de noi, din lemn de pe proprietate, precum și dulapul suspendat făcut din fosta fereastră de la cămară, în culorile ei originale.
Sperăm că v-a plăcut acest articol și vă invităm să ne urmăriți în continuare, pentru mai multe proiecte de recondiționare a căsuței noastre de la țară.
Comments