Aceasta este povestea a doi tineri care au crescut și au trăit o viață întreagă la oraș, dar care își doreau o viață mai simplă, departe de sufocarea betoanelor, anxietatea vieții moderne și artificialul urban.

Începuturile orășene
Începem prin a ne întoarce puțin în timp, în 2019 înainte ca pandemia să schimbe viețile tuturor.
De când ne-am cunoscut, eu și Oliver am început să purtăm discuții despre cum lumea în care trăim parcă o ia într-o direcție cu care nu eram noi nu mai rezonam.
Locuiam în Cluj, unul dintre cele mai dezvoltate dar si cele mai scumpe orașe din țară. Aveam o chirie decentă, nu ne plângem. Prinsesem un preț bun, într-un apartament de 2 camere în Bună Ziua (cartier nou), unde beneficiam de tot ce aveam nevoie. Balcon cu vedere la puțin spațiu verde, garaj individual, cheltuieli mici datorită poziționării apartamentului și vecini tineri, faini.
Cu toate astea, ca orice cuplu care se gândește la viitorul său pe termen lung, am avut o zvâcnire de a ne orienta înspre a căuta o proprietate care să fie a noastră și în acte.
Clasicul vremurilor noastre- am mers la bancă și am discutat despre un împrumut bancar prin programul prima casa. Dar pentru că nu voiam să ne legăm la cap cu 30 de ani de rate, am ales o sumă medie.
Apoi am început să ne uităm după proprietăți. Desigur, noi nu avem buget decât de Florești (o zonă nouă, la ieșire din Cluj-Napoca unde s-au mutat mii de tineri ca și noi).
Am văzut exact un apartament. Dacă putem să îl numim apartament și nu garsonieră. Avea o cameră de intrare, deschisă cu spațiul de bucătărie, o baie și un dormitor. Undeva la 45 mp iar prețul era de 49.000 de euro. Vizita a durat mai puțin de 5 minute pentru ca am înțeles din prima că nu e ceea ce ne dorim.
Pot spune că acela a fost un moment decisiv pentru noi. Parcă așteptam confirmarea faptului că noi nu suntem făcuți pentru asta. Nu ne vedeam în nici un chip viața derulându-se pe acea traiectorie.
Fă-ți un credit în bancă, ia-ți un apartament care nu îți oferă mare lucru, du-te la muncă în fiecare zi prin trafic la un job care nu îți oferă satisfacție. Fă un copil pe care trebuie să îl crești într-un spațiu închis, plimbă-l pe străzile pline de mașini parcate, du-l la o școală ce necesită trezitul la ora 6, hai de la muncă, fugi iar prin trafic, mergi acasă, du copilul la ore de (completează tu aici), hai acasă, comandă mâncare pentru că nu ai avut timp să gătești, fă-ți o baie, culcă-te și a doua zi ia-o iar de la început.
Probabil acum că le-am listat așa, îți poți da și tu seama cum sună. Culmea e că majoritatea trăim așa. Fix așa. Și nu știm în continuare de ce suntem supărați pe tot și pe toate, de ce viața noastră nu e împlinită.
Pentru ca nu suntem făcuți să trăim așa! Niciunul din noi!
Suntem făcuți să trăim în natură, într-o simbioză frumoasă cu tot ce ne este înregistrat în codul nostru genetic de mii de ani.
Dar am uitat...
Am uitat de rădăcinile noastre.
OK. Dar cum am ajuns de aici la a cumpăra o căsuță veche într-un sat din Jud. Mureș?
Se spune că cine se aseamănă se adună. Atât eu cât și Oliver visam inconștient la traiul în natură. Și nu doar noi. Aveam o mână de prieteni cu care am început să purtăm discuții în direcția asta și încet încet, ne-am trezit că rupeam OLX-ul săptămânal în căutare de terenuri în jurul Clujului.
Problema era că... prețurile deja atingeau cote maxime. Iar în momentul în care iți faci un buget pentru teren, mai trebuie să calculezi că ai nevoie de buget și pentru casă. Dacă terenul nu are casă, trebuie să faci una de la 0. Cum faci? Unde stai între timp. La oraș, plătind în continuare chirie? Dacă da, cum faci? Construiești casa în weekend-uri? Complicat. Cel puțin pentru situația în care eram.
Am început să ne orientăm înspre proprietăți off-grid unde terenul era mai ieftin. Jonglam cu idei de casă din baloți de paie, casă din saci de pământ, casă mobilă, tiny-house, orice. Orice soluție ne-ar fi scos mai repede din orașul care deja părea sufocant.
Cum am găsit căsuța noastră veche, într-un sat în Transilvania
Într-o zi am primit un telefon. Telefonul care avea să schimbe tot!
Era sora mea, Ada, care auzind că ne căutăm cu seriozitate Vatră, ne-a sunat să ne propună să ii vizităm în weekend, să vedem câteva case în satul unde cumnatul meu a copilărit. Sat în care ei, își petrecea marea majoritate din timp de ceva ani deja.
”Dar Ada, e cam departe de Cluj, nu știu cum aș putea face naveta o ora jumate în fiecare zi. Noi totuși parcă ne-am uita în continuare la proprietăți off-grid în jurul Clujului. Nu știu dacă merită să venim.”
Și atunci mi-am dat seama că am uitat să luăm în calcul un factor tare important atunci când îți cauți vatră.
Pe cine ai aproape? Cine îți poate oferi o mână de ajutor atunci când te împotmolești? Cine îți poate da un sfat la fața locului sau cine te poate vizita când simți nevoia să te vezi cu oameni?
Ideea de a fi aproape de familie parcă începea să sune bine.
Așa că am acceptat!
Weekend-ul ce a urmat am venit să vizităm satul, ca niște agenți imobiliari puși pe treabă.
Era luna mai iar natura își intra în drepturi, bucurându-ne cu o vreme moale, ușor ploioasă.

Am vizitat prima proprietate, o căsuță veche, cu iz de modern, cu teren până în vale și cu târnaț de lemn. Ne-am plăcut. Apoi ne-am urcat în mașina de oraș cu gardă joasă și am mers încet pe drumul de pământ și piatră peste vale, spre a doua proprietate.
Ne-am oprit în fața unei porți de fier, mâncată de timp și vreme, cu un gard de lemn vai de el.
O curte largă, cum nu mai văzusem la casele din sat de până atunci, cu o casă cu târnaț albastru, urcată pe o movila de pământ, retrasă de privirile trecătorilor.

Nici nu am apucat să o admirăm cum trebuie că am fost întâmpinați de Lelea din vecini, care era intrigată de cine suntem și ce vreme. I-am explicat Lelei cine suntem și că am auzit că proprietatea asta ar fi de vânzare. Ne-a confirmat și ne-a poftit înăuntru în curte, explicându-ne că era prietenă cu răposatul proprietar.

Împreună cu Oliver am zburdat mânați de curiozitate prin toată curtea, până sus în livada-pădure de pomi și salcâmi, am căutat toate cotloanele anexelor și am tras cu ochiul prin toate geamurile mici ale casei bătrânești.
Am aflat că Vatra are undeva la 93 de ani plus încă câteva detalii despre proprietari.

A fost dragoste la prima vedere!
O casă veche, făcută din materiale naturale, plasată într-una din cele mai mari și frumoase curți din sat, în apropiere de familie și bineînțeles, la un preț numai bun!
SOLD!
De aici totul e istorie.
Dar despre cât a durat și cum am ajuns să lăsăm în spate orașul, vorbim într-un alt articol.
Dacă ai ajuns până aici cu cititul, îți mulțumesc!
Ne poți urmări aventura și pe Youtube.
Comments